luni, 26 mai 2008

Mai tii minte, Coane Costica?

Povestea de adormit adultii care urmeaza s-a petrecut acum 16 ani, in 1992. Pe-atunci ne luptam cu totii, cei care eram la „Monitorul“ pe vremea aia, sa zdrobim hidra pedeserista si sa impunem in alegeri un primar care sa fie de-ai nostri, din opozitie, nu de-ai lor. Presa echidistanta? Hai sa fim seriosi, pe vremea aia? Ei aveau in mana singura televiziune din tara, basca mai controlau Opinia (fosta Flacara Iasului, ziarul de partid si de stat), Evenimentul n-avea treaba (ca si-acuma) cu chestii de-astea, iar 24 de ore deja incepuse s-o scalde. De cealalta parte a baricadei eram noi, o gasca de copii (pacat ca Badia Leon strica media de varsta ), care pornisem de nebuni un cotidian cu un an inainte si aveam ca aliati in lupta noastra numai revistele de cultura.
Atmosfera din campanie? Pai ce, se compara cu frectia de-acuma? Cel mai dragut si amabil lucru care se spunea despre monitoristi era ca regretatul primar Emil Alexandrescu murise de inima rea din pricina atacurilor noastre la adresa lui. Ca sa nu mai spun ca zvonerul cel mai inventiv lansase ideea ca noi ii otravisem cafeaua. Probabil statusem la coada, ca in „Crima din Orient Expres“.
In fine, lupta fusese grea, dar castigasem, facusem dintr-un anonim primarul Iasului in mai putin de doua luni. Bine, sigur, nu numai noi, avea si Conu Costica o echipa inimoasa de oameni care au muncit de le-au sarit capacele, cand mi-au povestit mai tarziu sotii Burduja cate au facut am ras, m-am emotionat si m-am intristat in acelasi timp, dar asta-i alta poveste, cu alti naratori. Cert este ca „noi“ repurtasem o victorie zdrobitoare, Iasul avea primar din opozitie, ce mai, eram eroi si ne simteam ca atare, pleznea orezu-n noi ceva de speriat.
Si-n noaptea victoriei cine ne face o vizita la redactie, insotit parca de Al. Dobrescu si Liviu Antonesei? Insusi noul primar, dimpreuna cu niste tartine cu salam si niscaiva vinisor de buturuga. Ne-am strans cu totii in sala ceva mai mare de langa intrare (sediul era pe-atunci cel de langa fostul Centru Cultural German), am chiuit de bucurie si-am inceput sa facem planuri pentru minunatul oras care avea sa devina Iasul sub conducere democrata. Si cred ca, pe langa asfaltari si alte cele, deja vorbeam despre aeroport, autostrada… Suna cunoscut, nu? Dar n-aveam de unde sa stim, in seara cu pricina eram cu totii beti de fericire si toata lumea era a noastra. Castigasem.
Mi-am adus azi aminte de toate astea privit fiind din toate partile (panouri, afise, city light-uri etc) de insusi Conu’ Costica. Prietenul nostru, cica. Zambeste vag si enigmatic, precum o Mona Lisa pensionata, si ne indeamna sa-l votam pe el, pe fostul lui vrajmas din ’96, Gigi Nichita, si, desigur, sa votam urmasul PDSR-ului de atunci. Mda, castigasem.

Un comentariu:

Bazga Andrei spunea...

Nichita si Simirad sunt pe cale de disparitie. Au facut prea multe greseli ca sa -i mai voteze cineva cu capu pe umeri. Poate doar cei care se lafaie cu masinile pe doua trei stradute din Iasi, asfaltate in etapa 1 cu bani imprumutati. Traiasca anul electoral, traiasca licitatiile de cumetrie, traiasca Partidul Saracirii Democrate